Despre deciziile imobiliare, așa cum le-am înțeles din practică.
În urmă cu patru ani, in 2022, cam pe vremea asta, luam decizia să intru în imobiliare. Am privit încă de la început acest domeniu ca pe unul serios — foarte serios, aș spune — pentru că am înțeles din start că lipsa de atenție poate avea consecințe reale în viața oamenilor. Și la fel văd lucrurile și astăzi.
Vânzarea sau cumpărarea unei case este un lucru serios.
Orice decizie imobiliară importantă schimbă direcția unei vieți.
Este despre viitorul omului din fața mea sau, în cazul unei vânzări, despre trecutul lui: amintiri, casa părintească, propria evoluție sau involuție personală.
E multă emoție într-o vânzare imobiliară.
În acești patru ani de practică full-time, am văzut și am trăit alături de clienții mei lacrimi de bucurie, priviri aruncate în grabă peste umăr, lacrimi negate..înghițite în gol, îmbrățișări lungi și mulțumiri spuse în șoaptă.
Trăim într-o cultură în care, dacă spui ce simți, pari slab. Dar, de multe ori esența se afla printre rânduri.
De ce spun toate astea?
De ce aici?
De ce acum?
Le spun pentru a sublinia importanța deciziei de vânzare, dar și de cumpărare a unei locuințe, a celor patru pereți pe care urmează să îi numești acasă, în care urmează să construiești amintiri sau să te desparți de ele.
Când vinzi un imobil, indiferent dacă discutăm de casa personală care ți-a rămas mică sau mare, în funcție de etapa vieții, sau că vinzi casa părintească, sau o moștenire primită de la o mătușă sau bunici, în funcție de cum ți-e norocul, tot te leagă ceva de acel loc.
Și nu spun asta ca să te sperii sau să îți alimentez anxietatea, ci pentru a te face conștient de importanța lucrurilor.
Pentru a te face conștient de faptul că această decizie merită o atenție sporită și, implicit, o pregătire din timp.
În primul rând a proprietății, dar și a ta personală, deoarece procesul nu este unul ușor. Implică mult timp, multă energie și disponibilitate din partea ta.
Din experiența mea de lucru cu zeci de clienți, dar și din realitatea pieței, vânzarea unei proprietăți durează, în medie, între 3 luni în cazul unui apartament și 6, uneori 12 sau chiar 18 luni în cazul caselor. Discutăm despre un produs cu o valoare mare, probabil cel mai scump activ achiziționat în viața unui om. Este firesc ca procesul decizional să fie mai amplu. Este un maraton, nu un sprint.
De aceea, orice proces de vânzare a unei proprietăți are nevoie de claritate, poziționare corectă în piață și negociere atent gestionată. Un agent imobiliar profesionist nu grăbește procesul, ci îl structurează. Nu presează, ci ghidează.
În toți acești ani, am investit constant în dezvoltarea mea profesională pentru a putea oferi consultanță imobiliară bazată pe analiză, etică profesională și responsabilitate.
Cred că dezvoltarea personală și profesională merg mână în mână atunci când lucrezi cu decizii care pot influența direcția unei vieți.
Cred cu tărie că o decizie imobiliară nu se ia în grabă și nici sub presiune. Se ia în cunoștință de cauză, cu informații corecte, claritate și asumare.
Atunci când înțelegi procesul, când cunoști realitatea pieței, scenarile po și cifrele din spatele ei, lucrurile devin mai limpezi, iar așteptările — mai realiste.



