De la manager de restaurant la agent imobiliar
Sfârșitul unui capitol
Pe la sfârșitul anului 2021 am ajuns să spun „gata”. După 14 ani în Horeca, în industria ospitalității, am închis un capitol important din viața mea. Mi-a plăcut enorm ceea ce făceam, dar eram la un pas de 30 de ani și mi-am zis că it’s now or never.
Eram extrem de obosită, atât fizic, cât și psihic. Aveam vreo 50 de kilograme cu televizorul în brațe și un început de gastrită pe fond nervos, în loc de „peștele de sticlă” de pe TV. Burnout, cum ar spune specialistul. Atunci îl defineam simplu: „nu mai pot!”.
Nu aveam niciun plan concret. Aveam două idei de business în minte, foarte vagi, e adevărat. Și în primul weekend liber, după încheierea activității în Horeca, m-am urcat în mașină și am plecat câteva zile singură la munte. Cu o agendă, un pix și un set de întrebări culese din MBA-ul lui Căzănescu la care tocmai participasem – era decembrie 2021.
Biroul din camera de hotel avea vedere la un perete alb, iar eu aveam nevoie de un orizont vizual extins. De aceea am mers la munte. Asa ca, mi-am luat ideile, hârtiile și m-am așezat pe pat. Când ridicam privirea, vedeam razele soarelui cum își făceau loc printre norii ce mângâiau țurțurii de gheață formați la streașina balconului. În orizont, un vârf de deal îmbrăcat pe de-o parte cu o pădure de brazi și pe mijloc cu o pătură groasă de zăpadă.
Și am început să scriu. Să răspund la întrebări, să creionez planul.
Câteva ore mai târziu priveam în gol, același geam, același deal. Soarele cobora spre apus, iar odată cu el apuneau și ideile mele de business. Am rămas cu două concluzii: pentru prima idee nu aveam resurse și nici cadrul legislativ, iar pentru a doua idee erau necesare ingredientele primeia, plus că era încă prea devreme pentru a o susține piata.
Mi-am adunat hârtiile și am ieșit la o plimbare, spunându-mi în gând replică a lui Scarlett O’Hara: „O să mă gândesc la asta mai târziu.”
Aveam în plan trei luni să nu fac nimic – doar să mă odihnesc și să mă decid încotro să-mi investesc timpul și energia. Vezi de treabă… Am rezistat două săptămâni, și acelea doar pentru că erau sărbătorile. În a treia săptămână eram deja la prima discuție de tip interviu.
Căutări și interviuri
Primul interviu nu s-a legat – și a fost perfect așa cum a fost.
Pe la mijlocul lunii februarie am mers la o discutie – un interviu la unul dintre birourile RE/MAX din oras. Habar nu am despre ce era vorba dar am zis sa incerc. A durat vreo două ore si jumătate, discutia poate mai mult. Țin minte că procedura lor de recrutare era formată din doi pași, din doua intalniri dar, am solicitat să le cumulăm. Aveam nevoie de toate detaliile pentru a putea analiza și, implicit, lua o decizie.
Am stat, am ascultat, am pus întrebări și apoi am plecat.
Știam că am nevoie de timp cu mine, să analizez și să integrez informația sa imi pun gandurile pe foaie.
Așa că am mers la locul meu de gândit. În perioada aceea, deasupra barajului de pe Someș, în Florești, e un platou imens care permitea accesul cu mașina. Există și acum, doar că este îngrădit. Tare frumos e locul acela – îți bucură efectiv privirea cu un orizont deschis, luciul apei și dealurile din zare. Spectaculos! L-am numit: “locul meu de gândit”.
Și, mi-am luat agenda și am început să scriu, sa astern in pagina informatia primita impartind-o pe categorii: ce mi-a plăcut, ce m-a speriat, cu ce am rezonat.
Am luat contextul pe „de-a`ntregul” și l-am sucit pe toate părțile, notând ce îmi place și ce nu, ce e „too good to be true!” și cum m-aș încadra în acel birou. Mi-am luat timp de analiză. Iar ca și concluzie, uitându-mă în vechiul jurnal, regăsesc pe foaia din 18 februarie 2022 scris așa:
„Sunt cu multe semne de întrebare. Nu știu exact ce și cum o să fac, dar mă sperie suficient de tare provocarea cu RE/MAX încât să spun da.”
Și am spus „da”.
Primii pași în imobiliare
În următoarele luni am parcurs o grămadă de cursuri de specialitate și mă dădeam peste cap să „fur meserie”. Asta știam încă din Horeca: meseria se fură, nu se învață. Așa că aveam nevoie de teoria din cursuri să înțeleg termenii, bune practici si cum se gestioneaza anumite situatii dar si de realitatea din teren.
Treceam de la costițe, ciolane și mici- pret/kg si cat scad din gramaj expuse factorului termic – la metri pătrați, analize comparative si valoare de inlocuire.
Iar ca să fie “meniul” si mai diversificat, am ales pentru inceput nișa de comercial – birouri. Service Charge, Ad-On, legislatie si criterii obligatorii necesare pentru autorizare pe tip de activitate economica. Etc.
Toate aceste detalii au condimentat începutul călătoriei și m-au făcut să învăț și să studiez continuu, pentru a-mi putea susține, ghida și ajuta clienții.
Acum, după aproape patru ani de activitate full time, dacă ar fi să mă întorc în acea zi de 18 februarie, aș spune din nou: mă sperie suficient de tare provocarea cu imobiliarele încât să spun „da”.
A fost o călătorie intensă, în care timp de doi ani m-am întrebat aproape săptămânal dacă sunt în locul potrivit, dacă această meserie mi se potrivește și dacă este în acord cu valorile mele. Iar aceste întrebări nu veneau din lipsa rezultatelor – dimpotrivă, la finalul celui de-al doilea an mă aflam pe locul 4 în topul realizărilor din Cluj-Napoca, în cadrul celei mai mari rețele imobiliare din țară.
Îndoielile veneau din practica – din ceea ce vedeam că se întâmplă în piață, din modul în care se practica adesea această meserie, de multe ori în dezacord total cu mine și cu valorile mele.
Dar, în loc să renunț, am luat o decizie fermă pentru mine: să îmi văd de treaba mea, să îmi urmez drumul în acord cu cine sunt si cu valorile mele – să fac tot ce îmi stă în putință pentru a-mi susține clienții în cel mai important proiect al vieții lor – proiectul „Acasă”.
